Reclaiming the Romanian Streets: The January Protests (Bucharest)

The catatonic state of Romanian civil society has been shaken by the resignation of Raed Arafat, from the position of Under-Secretary of State for Health. This came as a response to the cuts, in accordance with the IMF policies, in the public health-care system, but also because of offensive accusation brought to him by the president Traian Basescu. A part of the population disobeyed civil regulations and occupied Piata Universitatii, the main square of Bucharest. From the start, the protest was directed towards neoliberal measurements dictated by the International Monetary Fund, which where harshly applied by the right-wing government. Remarks concerning national identity were lacking in the claims of the protesters, but this did not stopped politicians to address racist comments, Raed Arafat being a physician of Palestinian origins.

The clashes between the protesters and the authorities were amplified, the motives behind this being the violent maneuvers of dispersing the people from the square. However, the media was constructing a discourse of separation, distinguishing two groups: the peaceful protesters from the square (also called rightful citizens, civilized, etc) and the hooligans that started the violences (identified as the football supporters, later called even primitives, insane, and anarchists). While the formers were used to legitimate anti-Basescu discourses, and the claim for anticipated elections, the latter were considered political puppets in the hands of supporter’s leaders affiliated politically with some of the opposition parties. The articulation of an anti-capitalist discourse was shadowed. But this distinction cannot be made. Both groups were heterogeneous, and at the same time connected ideologically, even though it can be stated that football supporters played an important role, as they are the solely experienced with authority confrontations of this sort, since a proper anarchist, or self-organized radical movement, is not active in the public sphere at this time.

As days go by, the protests are starting to dim. Also, the coagulation of a nationalist based protest imaginary is affecting the reasons for which the movement ignited, and libertarian political and economical claims are ignored because they appear contradictory. The critical media is weak and has no efficient counter-power. It would seem reasonable for all genre of self-organized movements from across Europe to join the cause. It is a struggle against capitalism and state oppression. It is an international fight which needs to be supported by every radical movement regardless of ideological nuances.

via Stefan Voicu.

Behind this road you’ll find only factories.

Our nights taste like loneliness and cigarettes.

I had enough of deconstruction. 2nd DAY

Milk –  COW

Coffee – Cold

Cigarette – Stolen. Dark Dark Dark.

=

DAYDREAMING

—————————————-

mORNING eQUATION

! Exercising left a weird hole on my torso.

Porch: dog crying.

Street: funeral orchestra.

Feels somehow like I’m surrounded by a stained mix of recycling and not enough red.

Passionate about: ?

Bathroom: waxed lavender. The sign of death; or dying?

House: empty. sTONED.

Ironic: planning on sleeping. In and out of fantasy.

what do words mean?

Ma tot ascund. Ma prefac a nu avea pasiuni; parca mi-ar fi teama ca cineva m-ar putea asculta. Aceeasi stare dintotdeauna. As putea intrevedea un rol terapeutic in toata aceasta redundanta de cuvinte. Stari, stare, start. Nu. Norii sunt prea grei ca eu sa pot dansa prin ploaie. Tacere; nu mai am de mult ceva de spus. Nonsensul asta! Dispari!!!

http://grooveshark.com/s/Say+The+Word/3XBx3o?src=5

the sound of…. ? a cloud. maybe.

http://soundcloud.com/search?q%5Bfulltext%5D=nicaria+boschetaru

the social is not a sphere.

If by chance you think you-re relatively free from alienation, there-s no lack of highly-respected sociologists to add an even stronger dose of determination and nail you to your bed, paraplegic, with a series of invisible laws that they alone master. They-ll chase the little breath left into your body with a good measure of social pressure and, if you-re still breathing, the unquestionable demands of the global market will flatten you for good.

Bruno Latour, Emilie Hermant. Paris: Invisible City, p. 102

virtual insanity

when real life fades away… I wonder what’s left then. There she goes again.

I once knew a girl…

In drumul de la supermarket, spre casa, el imi vorbea despre ceva. Nu l-am ascultat. Ma tot uitam spre cerul plin de ploaie si culori triste, amestecate in praf. Mi-am simtit fata acoperita de o adiere rece. I-am vazut fata, asa cum era, inainte de 30 de ani, inainte de a ramane mereu la 30 de ani. Oare cand eu voi avea 45, cum mi-l voi imagina? Tatal meu, pe un deal parasit, cu o chitara si prieteni beti, intr-o poza arsa de vreme, cu zambet larg si mustata. Era langa mama, a fost prima oara cand parea ca isi impartasesc o iubire genuina, duioasa, mai stransa ca o prietenie dintre un portughez si o dezradacinata. As vrea doar sa fie fericita, las-o sa fie fericita. Las-o sa fie… mama mea trista, intr-un colt de camera, cu tigara pe jumatate transformata in scrum, cantece bruiate de radio si cafea rece, ce ia forma unui verde si mai trist decat ratacirea gandurilor ei. Eu am sa ma sinucid. Eu m-am sinucis, mi-am omorat gandurile, simturile si le-am transformat in file de roman. Doua zile am fost o padure norvegiana, cantata de o nebuna intr-un sanatoriu din japonia. Ma transform in jucator de maine; sper sa gasesc vreo lume plina de fantezii. Aiureli… si totusi, l-am vazut. Oare cui sa-i mai spun, daca nici macar mie nu-mi mai pasa? Abia astept sa devin biblioteca si-o blanda luna.

Da- da- is- T. Joseph T.

ce sa-i spun mamei
treisprezece-n cautarea unui autor
gara vietii e goala si beau rom
tastele mele ghicesc necunoscute degete
degete-chibrituri ce-mpletesc verdele catifelat al lunii

 

 

Spune-le celor treisprezece sa se sinucida intr-un amurg insangerat. Sa se ascunda in pantece de mame decapitate de idolatrie si apoi sa se arunce in nefiinta. Toata mirarea asta ca avem doua maini e depasita de post. Unii o numesc conditia contemporana. Eu ma amuz si-mi tai degetele ce se confunda cu tastele. Poate ma prefac in pixeli. Ce amuzant e cuvantul luna, nu rimeaza deloc cu verde. Mai ales in contextul unei vieti in vid; cica asa e garantata calitatea produsului. Ei au uitat ca trupurile au putrezit de mult, inca dinainte de a fi doar carbon. Sau, cine stie cat la suta, apa. Alcoolul imi provoaca stomacul la duel. Prea viscerale revelati ale intimitatii, iar eu nu mai vrea. M-am saturat de autori. Daca tot e Cioran pe toti peretii, cica a exista e un plagiat. Cred ca ceea ce rezulta din a deveni schite pe ziduri e chiar mai trist. Ma bucur ca nu se vor implini nicicand 100 de ani de la nasterea mea.

 

Unii ar numi-o corespondenta. Iata si verdele catifelat.

anywhere but here.

 

Eu, eu, eu… Sunt in Bucuresti, ar trebui sa-mi scriu licenta. Daca termin, voi fi licentiata in sociologie, si voi putea face chestionare aberante pentru paste de dinti si iaurturi. Peste cateva zile aflu daca am sa fiu acceptata la un master in Budapesta, si daca nu… e angoasant, nu mi-am luat nici o masura de siguranta. Ca de obicei, sunt o depresiva obositoare, numai ca acum recunoscuta clinic. Ma lupt cu a fi sau nu. Istoria literaturii s-a cam oprit la Shakespeare, pentru mine. Camus ma depaseste. Am trecut prin apetisante tentative de suicid si acum sunt obosita de tot, de orice, si vreau sa ma intorc intr-un pantec. Sa ma intorc acasa si sa ma prefac ca stiu toata mitologia nordica din melodiile de la therion, sa mananc o amandina de la capsa, un ecler de la iris, si sa beau o cafea de la un tonomat. Pe toate sa le consider placeri vinovate, si apoi sa te simt mirosind a zi de teatru. Vreau sa fiu o provinciala, vesnic indragostita de nimeni, sa ma bucur de zile insorite, sa fiu depresiva langa copacul meu prea gros din parc si sa ma prefac ca intr-o zi as putea schimba lumea. Adica, cred ca asta s-ar traduce intr-un lehamite existential. Si inca nu m-am lamurit daca a avea un prieten care iti spune ca te iubeste, apoi te loveste, apoi dimineata te saruta suav pe frunte e patologic sau nu.

on communism.

􀀜􀀑􀀝􀀃􀀆􀀛􀀊􀀑􀀇􀀐􀀄 􀀇􀀓􀀄 􀀔􀀇􀀆􀀚􀀄 􀀊􀀂􀀆􀀇􀀍􀀞􀀂
􀀏􀀛􀀐􀀚􀀑􀀐􀀕􀀟􀀌􀀄 􀀉􀀇􀀜􀀜􀀃􀀉􀀊􀀑􀀙􀀃􀀄 􀀉􀀆􀀃􀀛􀀊􀀑􀀇􀀐

vis. visare. alunecare.

And if we’re lucky, we might…

oblomovism

Tarziu. Mi-ar fi placut sa te cunosc.

Dar parca uitarea de sine si alunecarea in reverie imi face amorteala mai suportabila. Locuiesc la intersectia dintre Tchaikovsky, Mozart si Chopin. Sociologia ma face sa cobor cam des la Verdi, insa. Mestec bucati de luna si fredonez note submarine, in drumul meu spre casa. Mi-e teama sa ma uit pe geamul autobuzului, atunci cand acesta opreste la semafor; privirea celor din autobuzul apropiat imi schimba gustul zambetului tamp, in sange ce izbucneste spre tample. Nu-mi place Julio Cortazar, mai ales atunci cand incerc sa-l citesc in spaniola.  Urasc aeroporturile dimineata, dar nu ma plictisesc nicicand sa-mi pierd identitatea prin avioane ce decoleaza abia dupa ce eu le-am parasit. Imi pierd frecvent: mintile, calmul, fericirea si suflarile. Colectionez carti, ultimele trei au culorile mele preferate, si reciclez atitudini post- X. Nu sunt. As putea fi. Ma indrept spre.

Uitare.

Tacere.

Anonimat.

Erata la omul fara insusiri din povestirea plina de gauri. Snake charmer man, Bukowsky si vanturile suedeze au fost rastignite. Ii puteti regasi in pasajul spre fecioare imbratisand iertarea. Divina nebunie si alte referinte bibliografice.

Coca- Cola, costs a quarter, on my block. Nimic prea metaforic pentru aceasta abundenta ascundere.

We will chase the bright lights till we’re done. – epuizanta experienta-

rememorare

seductia retorica

Astazi am aprins focul in mod lemnos. Ultimul chibrit a fiert apa pentru secunde nesfarsite in care am uitat sa astern proteice pansamente pentru stomac. Ouale nu au mai ajuns in ibric, iar stomacul nu inceteaza sa doara. Editura Oxford nu poate fi ingerata, iar rebeliunea nu potoleste miscarile fluidice ale cofeinii pompate spre inima si apoi, membre. Inferioare; priviri. Nu e suficienta lipsa putintei de a respira. E nevoie de PATETISM, picioare amortite si baieti cu piei prea albe, peste care s-a imprastiat prea mult rosu in mers invers de rac. PAC!

” Nu poate exista o diferenta intre adevar, autoritate si seductia retorica; cel care poseda limbajul cel mai atractiv sau povestea cea mai palpitanta detine puterea.”  (David Harvey. Conditia postmodernitatii. Timisoara: Editura Amarcord, 2002.)

aici. departe. nicaieri.

ma intreb de ce. de ce ochii stau inchisi iar degetele incrucisate. de ce pielea se arde in contact cu arome iar inima sta din cauza golului din stanga. osama zambeste si-nghite lUmea, cu picioarele sale delicate de vipera depilata. presiunea intracraniana creste cu fiecare pixel ce se aglomereaza in sunete tribale. fulgi de zapada. a trecut de mult ziua.

sunt in culmea feric(irii-si) vad…

tren. cald. noapte. cluj. cafea injectata. sesiuni adormite. graiuri incalcite. j’adore l’arome de cette ombre qui m’entoure. vreau sa adorm.

 

dupa 5 zile. evadare. vreau sa plec. nicicand un om nu m-a innegurat mai tare. sper ca de data asta sa intrevad sfarsitul.

 

dreamy weather

sophie feeds lamas while writing alienated poems for non-alienated friends.

Part ONE

Lesson for those who must be fighting with flies. (a Dali-an perspective)

Love poems don’t exist.
They pretend to enter in our hearts
Because the gods must be fed.

Take my hand.
Throw yourself from this rock.
You’re dead. So, what next?

Let’s play hangman.
Buy yourself some rope.
Climb on the highest canyon.
Dissolve all the letters you’ve ever known.
Recycle them into paper. Eat it
and wipe your ass.
Then, throw yourself into oblivion.
You’ll never reach a dead-end. You’ll
always have to hesitate between the edge of the canyon and the valley.
So, transform your rotten body
into a foucauldian pendulum and
Implore the flies to leave your eyes
untainted. You don’t want worms to play with your optic nerve.
You’ll need them to stare at the infinite
of your hanging.
Pay no attention to the gods on the other side of the canyon.
They’ve been thrown away from the heavens
and pretend to be able
to save your soul; because they need hearts for dinner.
Eternity is a long way until the end of times.
They’re just hungry.

Don’t be afraid of morbidity
(p.s.the rate of morbidity is confirmed thanks to you. Durkheim needs your sacrifice to sustain his theories )
Take my hand. Beware at
Your head. Don’t let it separate from your body.
You don’t need words for metamorphosis;
humanity’s just concrete and steal.
You’d better throw yourself from this rock.
You’re dead again.

So, what’s next?

Part TWO

Imagine cities that feed themselves through a tube.
Disconnected contiguity passes through
all the tunnels of the urban plans.
Won’t you just hide into a forest?
The ants can’t live in the city. The tubes
avoid the anarchist communities.
How can we leave the ants unfed?
Next stop: the bungalows. Jim awaits for us.
I’ve heard that the shamans can cure a mental patient
but could they cure a butterfly?

Marx, show us the way to the forest! I need to hide from the aliens.

dialog surd

X: Ce ciudat e cand nu-ti aduci aminte detaliile, uneori intregul, cartilor, filmelor, pieselor, momentelor ce te definesc (sau care tu crezi ca te definesc). E ca si cum intreaga realitate se desfasoara sau, cel putin, se structureaza in subconstient sau in constientul iluzoriu. Cine esti daca nu-ti aduci aminte cine, cand, si unde ai fost?

Oare existenta e seriala, ca istoria?

Oare imortalizand serii posterioare cronologic, ne vom putea defini in absolut?

Ultimo messaggio ricevuto il giorno 17/09 alle 19:35

Y: Tind sa cred ca nu suntem suma experientelor si existentelor noastre; e ca si cum pielea noastra de acum este un cumul continuu de actiuni, spalari, sarutari si atingeri. Nu cred ca exista momente care sa ne defineasca. Ar fi dragut si terifiant in acelasi timp, ca existenta noastra sa se structureze in trei universuri (constient, subconstient si inconstient) si acestea doar din cand sa impartaseasca comune elemente. Unii cred ca se pot defini raportandu-se la imortalizari ale momentelor “importante”, isi ascund trairile in albume si jurnale, pe care le viziteaza fugitiv, in momente melancolice. Dar intotdeauna omul care face fotografiile traieste cel mai putin momentul, chiar daca el e atat de memorabil incat trebuie imprimat in pixeli sau cerneala.

sunburn

E un miros greu, de pasta de dinti si stomac chinuit de foame. E ca si cum brusc toata lumea a inceput sa vorbeasca si din gurile lor sunt emanate ciudate componente ale unei atmosfere extraterestre. Si cum spatiul e inchis, oxigenul ni se epuizeaza treptat, treptat, treptat, pana ramanem invaluiti in emanatii ale organismului ce putrezeste in fiecare zi, cate putin.

Nimeni nu poarta ochelari de soare pe plaja. E ca si cum toti ar sti un secret pe care eu nu-l cunosc. Si atunci ma simt stanjenita cand ma intind, cu o mana acoperindu-mi excrescenta de dedesubtul sanului, la soare. Ma intreb daca lumea ma priveste pentru ca trupul meu e tanar sau din cauza umflaturii. Batranelor le atarna pulpele, ca niste bureti uscati de soare, iar fetele au picioarele pline de gauri, ca si cum intregul vid s-ar fi oprit la intalnirea cu feminitatea. Am incercat sa ma bag in apa, treptat, mai intai picioarele, apoi pantecul, dupa care am vrut sa ma arunc in mare. Nu am reusit insa, faleza era prea abrupta. Si cum stateam acolo, spargand valurile, speram ca nimeni nu o sa-mi observe singuratatea. Salvamarul ma privea insistent, asteptand parca sa fiu coplesita de miscarile rotunde. Am incercat sa-i evit privirea dar nu se vedea decat curbura pamantului, care ma facea sa ma gandesc cum omenirea toata o sa fie aruncata in partea cealalta de ocean. Si oamenii incepeau sa observe din ce in ce mai bine ca nu aveam de gand sa inot. Atunci se aruncau sfidatori in lumea subacvatica, scotand capul doar pentru a fi martorii staticitatii mele. Am intins bratele lateral si mi-am lasat privirea sa se piarda pe griul rece al apei ce nu mai parea lichida. Mai tarziu aveam sa aflu secretul ochelarilor de soare; cele doua rame lasau urme prea adanci in fata rosie a copiilor neacoperiti de factor de protectie. Ajunsa acasa, m-am fotografiat ca sa ii arat lui Stefan pielea ce parea sa explodeze la orice incordare a muschiului, ce probabil mi se va transforma si mie in burete la un moment dat. Nu stiam ca trupurile arse pot provoca proiectii erotice. Si-atunci, toate privirile din dupa amiaza aia incepura sa aiba un sens.

PMS

Late morning starts with pain in your most inner organs.

Takes ypu downstairs, where you open the window to an unreal world that makes you live in sequences.

Grabbing the banana from the table, you wonder if any of the artificial elements that hold together your chaotic life will allow you to breath today.

You dress yourself, forgeting to wash your face  and go into the city. You’ll be back in 2 hours. All the shops and the souls are closed at that hour.

The city is sleeping.

lecturi nocturne

“Ulrich facea parte dintre acei amatori de carti care nu mai percep imboldul sa citeasca pentru ca simt ca intreaga activitate a scrisului si cititului devine ceva monstruos”  (Musil, Robert. Omul fara insusiri.vol.II, Editura Polirom, Iasi, 2008, p.289 )

“Are oare literatura o finalitate? Sau nu este decat un monstruos ocol de la o traire la alta si se intoarce mereu in ea insasi, sau este o chintesenta a starilor de excitatie din care nu se mai iveste nimic definit?” (idem, p.290)

l’enfer est seulement un autre ciel.

Without it, one is everything.

The taste of coffee lies in an unbrushed mouth.

The touch of moisture in a corner of a room.

Sounds of nothingness coming from the bed.

Thinking about love as if I never felt it.

Heart of stone, dreams of freedom,

Come, go./ I am reason.

Dance in a square and touch your lips;

Becoming invisible-

The game of the beginning.

Free again.

jumatatile de luna se vor numi cornetto!

nainte de a ma adanci in imagini efemer miscatoare care sa-mi intunece gandirea, pentru a uita o clipa de demonii ce locuiesc aceste spatii fara de tine, ma gandeam sa-ti vorbesc. Sa ma ascund in grafii si echografii, poate am sa-ti vad si eu inima, ce uneori isi pierde invelisul plin de cratere care isi arunca lava sangeranda dintr-o parte intr-alta a materiei, si se preface zambind, de dupa stele ce iti provoaca ameteala, ca este o luna. Daca ar fi doar o jumatate in schimb, as umple-o cu finetti din ambalaje ce seamana cu miniaturi pentru o casa cu papusi viciate, si as manca-o in preumblarile noastre nocturne. Pe masura ce te inghit, pantecul mi se ilumineaza ca un amurg si-mi dispar din ochi sclipirile de copil cu apa-n creier. Lumea isi pierde conturul, pupilele mi se dilata atat de tare, incat iau locul irisului si-mi oculteaza vederea. Incerc sa te ating, insa pietre mi se pravalesc in stomac, prin intestine. Incerc sa fac pipi insa nisipul mi se scurge din rinichi, ca niste fotoni in procesul de fotosinteza. Indepartarea spre rosu a luminii, ma trimite tot mai departe in spatiu, si devin un nou satelit al unei planete ce nicicand nu a fost descoperita, caci steaua ce ii dadea caldura a explodat inainte de nasterea omenirii. Iti dai seama cat de diferit ar fi universul cunoscut, daca l-am fi explorat dinainte de 2000 de ani in urma? Sau daca ne-am preface ca suntem purtatori de luni ce ne tresar prin varfurile degetelor, oare am mai fi supusi legii gravitatiei? Sau de fiecare data cand ne-am apropia de ape statatoare am provoca cicluri nesfarsite de fluxuri si refluxuri? Poate tsunamurile nu sunt decat furii ale unor iubite flamande. Se arunca in mare cu bucati selenare si unduirile trupului lor se confunda cu valuri ce se inalta tot mai tare, pentru a rearunca jumatatile de luna la o distanta de o secunda dintr-un an lumina/ de lumina.

Mi-e dor de tine.

Todi- Perugia- Milano- Torino- Meana.

Iarba e salbatica, iar lumina e atat de blanda si calda… X priveste pe fereastra, intorcand spatele celor din compartiment. Se simte ostracizat dupa ce a raspuns la telefon in cuvinte ce nu apartin acelui spatiu. La fel ca pakistanezul din stanga, la clasa a II-a, calatoriile nu se pot confunda cu “leisure activities” pe care, intr-o zi de duminica, descendentii latini le practica.

Y tine in brate un caine ce se poate usor confunda cu o pisica. Mananca un baton de cereale, ce cu siguranta nu a reusit sa-i aduca silueta mult visata, in timp ce vorbeste cu animalul captiv. Atmosfera deloc incantatoare, in tonuri de bronz de salon.

Siamo in arrivo ad Arrezzo.

Langa X se aseza un filipinez ce mirosea a Pierluigi.

El credea ca uneori X este insuportabil. Exista oare vreo persoana care sa nu aiba momente ingrozitoare? De la departare, iubirea pare la fel de posibila ca si absenta ei. Prezenta persoanei iubite inhiba realitatea. Suntem fiinte egoiste, gandi el.  Cufundarea in ignoranta ne face sa ne simtim fara de vointa. Un porumbel se apropie de X. Si totusi azi il iubea si-i era la fel de dor sa-i mangaie trasaturile confuze, ca in orice alta zi. Nu stia daca sa-si aminteasca de iubire sau de megalomanie.

Uite si o Rita.

COMPARTIMENT DE TREN

Un moldovean/ ucrainian, doua frantuzoaice si doi batrani italieni. El tinea incontinuu discursuri despre cum tigarile fac foarte rau si balbaia ceva despre spitale. Batrana il ignora si tot insira cuvinte in italiana, in timp ce arata cu degetul inspre obiectele pe care le numea. Frantuzoaica vorbea, rostind cuvintele foarte sacadat, ca si cum ar fi fost intr-o italiana stalcita, cu toate ca daca o ascultai mai atent nu era dificil de observat ca de fapt erau in limba sa materna. Cealalta, cu mult mai tanara, tunsa foarte scurt, zambea foarte amuzata, chiar daca era clar ca nu intelegea nimic. Ucrainianul tot flutura o tigara, sperand ca toate situatia va avea drept deznodamant sexul cu o necunoscuta.

In final, frantuzoaica cobori singura.

Filipinezul vorbeste de fapt  in germana si are sosetele pe dos. Langa el e asezat un imens individ intunecat din cauza parului facial, ce mananca prune. Rita vorbeste la telefon, imbracat in roz si cu buzele mereu tuguindu-si-le. Nu cred sa fie vreun italian asezat pe bancile astea, se gandi X.

Barbati in rochii, cu pielea prea neagra si ochii ingalbeniti, emana din dreapta “Omului fara insusiri” un miros de betisoare parfumate si cutiute de lemn aromat. Asta nu impiedica pe nimeni sa poarte ochelari de soare sau caciuli asezate strategic pe varful capului.

Rita e ocupata in continuare cu telefonul.

Doi barbati cu blugi care ajung abia pana deasupra genunchiului au trecut prin fata lui X. Picioarele lor par cu mult mai fine decat ale sale. Se simti prea uman in aglomerarea aceea de curve ofilite.

Trenul regional intrase in tunel. X se ridica, dandu-si rucsacul jos si aranjandu-si ochelarii de soare. Din dreapta sa, un anglofil o privi si isi scoase repede un carnet in care nota ceva. Cand X cobori, privi in compartiment. Anglofilul o urmari cu privirea.

Dupa 12 ore de mers cu trenul isi dadu seama ca trebuie sa renunte la bidonul cu apa. Muntele se dovedi prea abrupt. Ajunsa acasa, se ascunse in coltul unui pat ce nu o pazea de umezeala. 9 grade celsius in august.

nocturna.

mi-e dor de liniile palmei tale, mi-e dor de mirosul somnului tau, mi-e dor de picioarele tale incrucisate in jurul trupului meu. ma doare carnea si urma imbratisarilor. mi se descuameaza singuratatea si lasa bucati adumbrite pe drumuri prafuite. ascunde-ma in buzunarul tau, iubeste-ma, strange-ma pana nu mai pot respira. si-ntoxicata de iubire am sa acopar intr-o senina lentoare.